Știința din spatele obiceiurilor noastre alimentare dezvăluie că procesul de a decide ce, când și cât să mănânci este mult mai complex decât doar arderea caloriilor și nevoia corpului nostru de combustibil suplimentar.
Semnele de foame sunt doar o parte a puzzle-ului de ce oamenii aleg să mănânce. Profesorul Alex Johnson, un neurolog comportamental de la Universitatea din Michigan, care studiază psihologia și biologia din spatele comportamentului nostru alimentar, spune că rămâne fascinat de cât de mult experiența creierului cu alimente modelează nevoia de hrană.
Cum decidem cand sa mancam?
Când mâncăm cu ochii
Indiciile vizuale asociate cu alimentele ne modelează comportamentul alimentar atât la oameni, cât și la animale. De exemplu, dacă mâncarea este ambalată în ambalaj „McDonald’s”, este suficient pentru a o face mai gustoasă copiilor mici – de la medalioane de pui la morcovi. Indiciile vizuale legate de hrană, cum ar fi efectele luminii atunci când alimentele sunt plasate, determină, de asemenea, animalele să mănânce în exces și să-și depășească nevoile de energie.
De fapt, o întreagă gamă de stimuli senzoriali – sunete, mirosuri și texturi – pot fi asociate cu plăcerea și pot influența deciziile legate de alimentație, notează Prof. Johnson. De aceea, atunci când auzim un zgomot de radio captivant pentru o marcă de alimente, vedem o reclamă de televiziune pentru un restaurant sau trecem pe lângă o patiserie, totul va influența decizia noastră de a mânca și, adesea, exagerăm.
Cu toate acestea, nu numai stimulii din lumea exterioară influențează relația noastră cu alimentele, ci și modelul intern al corpului nostru. Cu alte cuvinte, stomacul și creierul nostru ne influențează și apetitul și folosesc aceleași mecanisme de învățare implicate în procesarea stimulilor din mediul extern. Aceste semnale interne, numite și indicii interoceptive, includ sentimente de foame și sațietate care emană din tractul nostru gastrointestinal.
Desigur, are sens ca semnalele din intestine să ne spună când să mâncăm, dar rolul acestor semnale este mai complicat decât credem.
Ai incredere in instinctul tau
Senzația de foame sau de sațietate acționează ca un indiciu interoceptiv important care influențează luarea deciziilor alimentare.
Pentru a examina modul în care stările interoceptive modelează comportamentul alimentar, cercetătorii au antrenat șoareci de laborator să asocieze sentimentele de foame sau de sațietate cu faptul că au primit sau nu mâncare.
Ei au făcut acest lucru dându-le șoarecilor mâncare doar când le era foame sau satul, așa că șobolanii au fost forțați să recunoască aceste indicii interne pentru a calcula dacă mâncarea le va fi sau nu disponibilă. Dacă un șoarece este învățat să se aștepte la mâncare numai atunci când îi este foame, va evita, în general, zona de hrănire a cuștii atunci când se simte plin, deoarece nu se așteaptă să fie hrănit.
Cu toate acestea, atunci când șoarecii au fost injectați cu hormonul care induce foamea grelină, ei s-au apropiat de alimentator mai des. Acest lucru indică faptul că șobolanii au folosit această stare de foame indusă artificial ca un indiciu interoceptiv pentru a anticipa livrarea alimentelor și, ulterior, s-au comportat ca și cum ar aștepta mâncare.
Stările interoceptive sunt suficiente pentru a modela comportamentul chiar și în absența stimulilor externi. Un exemplu deosebit de izbitor a fost observat de oamenii de știință la șoareci care au fost modificați genetic pentru a nu putea gusta mâncarea, dar totuși arată o preferință pentru un anumit tip de hrană doar pe baza conținutului caloric. Cu alte cuvinte, rozătoarele pot folosi indicii interne pentru a lua decizii cu privire la alimente, inclusiv când și unde să mănânce și ce alimente preferă.
Aceste descoperiri sugerează, de asemenea, că senzația de foame și detectarea nutrienților nu se limitează la stomac. Acestea includ, de asemenea, zone ale creierului importante pentru reglare și homeostazie, cum ar fi hipotalamusul lateral, precum și centrii cerebrali implicați în învățare și memorie, cum ar fi hipocampul.
Ce se întâmplă în vag
Axa intestin-creier, sau conexiunea biochimică dintre stomac și creier, modelează comportamentul alimentar în multe feluri. Unul dintre acestea include nervul vag, un nerv cranian care ajută, printre altele, la controlul tractului digestiv.
Nervul vag transmite rapid informații despre nutrienți către creier. Activarea nervului vag poate provoca o senzație de plăcere, așa că șoarecii, de exemplu, își vor înfige adesea botul prin orificiul de alimentare pentru a-l stimula. De asemenea, soarecii invata sa prefere anumite alimente si locuri in care nervul vag a fost stimulat.
Acest nerv joacă un rol esențial nu numai în transmiterea semnalelor digestive, ci și într-o serie de alte semnale interoceptive care pot influența modul în care ne simțim și ne comportăm. La om, stimularea nervului vagal poate îmbunătăți învățarea și memoria și poate fi utilizată în tratamentul depresiei majore.
Avantajele conștientizării interoceptive
Capacitatea corpului nostru de a folosi semnale externe și interne pentru a regla deciziile alimentare evidențiază procesele impresionante implicate în reglarea nevoilor noastre de energie.
Conștientizarea interoceptivă slabă este asociată cu o serie de comportamente disfuncționale, cum ar fi tulburările de alimentație. De exemplu, anorexia poate apărea atunci când semnalele interoceptive, cum ar fi senzația de foame, nu pot declanșa motivația de a mânca. Alternativ, incapacitatea de a folosi sentimentele de sațietate pentru a modera consecințele benefice și plăcute ale consumului de alimente gustoase poate duce la supraalimentare.
Semnalele interoceptive joacă un rol important în reglarea tiparelor noastre zilnice de alimentație. În perioada sărbătorilor, mulți factori de stres din lumea exterioară ne afectează apetitul – calendarul adunărilor sociale este plin, suntem sub presiune să onorăm gazda și să ne slujim, dar ne simțim și vinovați când exagerăm.
De aceea este important să cultivăm o relație puternică cu semnalele interceptive în acest sezon de sărbători, ne sfătuiește profesorul Johnson. Ne poate ajuta să dezvoltăm o abordare holistică a obiceiurilor alimentare.
În loc să ne fixăm pe factorii externi și să ne adaptăm comportamentul alimentar în funcție de aceștia, ar trebui să ne bucurăm de fiecare mușcătură și să acordăm semnalelor noastre interoceptive suficient timp pentru a juca rolul pentru care au fost concepute.
Creierul nostru a evoluat pentru a ne simți nevoile imediate de energie. Prin integrarea acestor semnale cu experiențele din mediu, ne putem optimiza nevoile energetice și ne putem bucura de sezonul sărbătorilor, relatează RTS.
Urmărește-ne pe nostru și pagina i cont.